Generalitati

Ce e schizofrenia?

Schizofrenia este o boala care afecteaza modul in care o persoana gandeste, simte si actioneaza. De aceea cand se afla intr-un episod acut, persoanele cu schizofrenie nu pot face diferenta intre real si imaginar si au nevoie de sprijinul constant al medicului si al familiei. Cele mai comune simptome ale schizofreniei sunt halucinatiile, ideile delirante si dificultatile de organizare mentala.

  • Aproximativ 1% din populatie lumii sufera de schizofrenieAproximativ 1% din populatie lumii sufera de aceasta afectiune
  • Schizofrenia apare in general intre 15-35 de ani si se manifesta mai rapid la barbati decat la femei.Boala apare in general intre 15-35 de ani.
  • Se manifesta mai rapid la barbati decat la femei.
  • Nu exista medicament sau metoda prin care se poate vindeca total schizofrenia. Variantele actuale de tratament reusesc sa tina sub control boala si sa ofere pacientilor o viata mai usoara.
  • Schizofrenia este o boala cronica, care incepe lent si necesita tratament de lunga durata

Subtipuri de schizofrenie

Subtipurile de schizofrenie definesc boala la un anumit moment de timp si astfel ele pot varia pe parcursul evolutiei bolii la aceeasi persoana.

Exista 5 subtipuri: Paranoid, Dezorganizat, Catatonic, Nediferentiat, Rezidual.

Schizofrenia paranoida

  •       Cel mai frecvent subtip de schizofrenie.
  •       Simptomele predominante sunt halucinatiile (cele mai frecvente sunt cele auditive) si ideile delirante.
  •       Simptomele afective (tocire afectiva, inadecvare afectiva), incoerenta verbala, dezorganizarea sunt mai putin proeminente
  •       Functionarea persoanei este mai putin afectata.

Schizofrenia dezorganizata/hebefrenica

  •       Debut precoce, intre 15-25 de ani.
  •       Vorbirea si comportamentul sunt dezorganizate.
  •       Sunt prezente: aplatizarea si inadecvarea afectiva, tendinta la izolare cu o scadere marcata a gradului de functionare socio-profesionala.

Schizofrenia catatonica

  •       Prezenta comportamentelor catatonice (adoptarea unor pozitii ale corpului inadecvate sau bizare sau mentinerea unor pozitii rigide impotriva eforturilor de mobilizare).
  •       Persoana poate prezenta agitatie (activitate motorie crescuta aparent fara scop) sau stupor (scaderea marcata a reactivitatii si reducerea miscarilor)
  •       Poate refuza sa vorbeasca sau poate repeta anumite cuvinte.

Schizofrenia nediferentiata

  •       Poate avea simptome psihotice numeroase
  •       Nu prezinta simptome predominante de un anumit fel.

Schizofrenia reziduala

      • Poate reprezenta un stadiu in evolutia bolii
      • Absenta simptomelor pozitive (halucinatiile si ideile delirante)
      • Prezenta unor simptome negative (tocire afectiva, lipsa initiativei, saracirea limbajului, izolare)